ZAMBESTE...COLORAT!!!

Există zâmbete colorate? Există oare o anumită culoare pentru zâmbetul tău?
Ce înseamnă un zâmbet roz? Ce înseamnă un zâmbet galben? Cum e cel albastru sau cel gri?
Cât de mult te influenţează ce se întâmplă în jurul tău în alegerea culorii zâmbetului tău?

Nu ştiu cine alege pentru restul culoarea zâmbetului lor. Pentru mine aleg eu culoarea. Întreaga mea lume e doar o lume de culori. Nu neapărat doar roz. Zâmbetul meu dă mereu către roz, pentru că nu pot zâmbi decât roz.



Par doar aberaţii, însă aberaţiile mele te fac să zâmbeşti.






Zâmbetul galben

.. prima dată am auzit de el aseară. Balaurul m-a întrebat ce mai face zâmbetul galben. Azi e galben pentru că mi-am achiziţionat pantaloni galbeni. Un zâmbet galben e mai luminos şi mai larg decât un zâmbet normal. E aşa de cald şi de mare încât pare un soare. Însă e mai rar întâlnit decât cel normal. Explic la final de ce.

Zâmbetul albastru

… e puţin mai rece însă nu lipsit de suflet. Dacă e rece nu înseamnă că nu simte, ci doar că dă impresia de irealism. De exemplu, zăpada: dă impresia că e rece. Când o atingem e rece, simţim asta. Însă zăpada e păturică pentru plante şi răsaduri. Ori o păturică ţine de cald. Contradictoriu cu noţiunea de rece. Zâmbetul albastru la fel. E plin de sentimente însă aparent e doar ceva forţat.

Zâmbetul gri

… e zâmbetul de după o zi gri, atunci când termini tot, ai la ce te întoarce acasă, te aşteaptă cineva…însă e gri pentru că ziua ta a fost gri. Tranzitivitate. A transmite sentimentul general asupra zâmbetului tău. De admirat că acela care mai are forţă de a zâmbi după o zi gri e un om care are pentru ce trăi. Măcar pentru acel zâmbet.

Zâmbetul roz

… e tot ce e aici. Idei, gânduri, eu sau poate ceea ce mă dau a fi. Nu-mi pasă exact ce crezi că e, pentru mine ştiu ce e. E simţit diferit. De mine constant. Şi constanta există. Învăţam odată la management sau la ceva materie că atunci când se atinge apogeul, după apogeu vine declinul. La mine e cazul ideal, cazul în care starea se menţine. Zâmbetul roz e constant. Nu a fost aşa dintotdeauna, însă de 4 luni sau ceva de genul aşa îl simt.
Tu nu îl simţi? Mută-te!

Şi acum îţi explic de ce zâmbetele colorate sunt în general mai rar întâlnite decât cele normale. Un zâmbet normal e falsitate. E ceva ce am fost învăţaţi să facem. Cel colorat îl vezi pe faţa copiilor când primesc o bomboană. Pentru că ei nu au învăţat să fie ipocriţi, păcat că vor afla cu timpul, niciunul nu scapă. Şi mai sunt zâmbete colorate pe faţa acelora care găsesc ceva timp să evadeze dintr-o lume nevisată dar reală. Puţini şi ei. Şi totuşi, trăirile lor îi fac să îşi dorească doar o repetitivitate a acestor stări, nu stau să se gândească dacă altul simte ce simt ei.

Deloc ciudat. Aşa cum ar trebui să fie într-o lume în care ai putea face ceva mai mult dacă te-ai respecta aşa cum meriţi.